luni, 18 septembrie 2017

INTERCULTURAL EVENTS. EVENIMENTE INTERCULTURALE

Virginia Patrone (Uruguay), "Equipo Dragomirescu" (2010)

De şaizeci de ori “Orizont literar contemporan”

de Daniel Dragomirescu

2017 este un an aniversar din mai multe puncte de vedere. Pentru noi înseamnă un nou reper cronologic pe parcursul unei existenţe culturale şi interculturale. Un deceniu de activitate şi 60 de numere publicate semnifică rezistenţă şi perseverenţă într-un proces de creaţie pe multiple planuri.

După principiul bulgărelui de zăpadă, am crescut în permanenţă, însă nu pur şi simplu în virtutea inerţiei, ci prin contribuţia activă a unei echipe de colaboratori din toate colţurile lumii. Lista nominală este prea lungă pentru a o mai reproduce aici in extenso. Ne bucură faptul că în paginile revistei s-a publicat multă poezie, scrieri în proză, eseuri şi articole critice interesante, interviuri cu personalităţi ale culturii contemporane din Europa, America Latină, Statele Unite, Africa, Orient. Din 2011 revista noastră a început să publice grupaje poetice antologice. Deschiderea a fost făcută de Antonio Arroyo care a coordonat o antologie de poeţi din Insulele Canare. Au urmat Neil Leadbeater cu “A Scottish Dozen”, Caroline Gill, cu poeţi din Anglia, Luis Benitez, cu poeţi argentinieni, Donald Riggs, cu poeţi din Philadelphia şi alţii. Din 2010 am organizat, la Bucureşti, seria de primăveri interculturale, găzduite la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Institutul Cultural Român şi la “Open Art” Library, iar din 2015 la aceste manifestări au participat şi unii colaboratori din străinătate ai revistei, precum Anna Rossell (Spania), Paul Sutherland (Regatul Unit-Canada), Matthias Erdbeer (Germania), Andrés Morales (Chile), Zeljka Lovrenčić şi Tomislav Marijan Bilosnić (Croaţia). Nu mai puţin relevante au fost întâlnirile pe care le-a avut Monica Manolachi cu Neil Leadbeater, Morelle Smith şi Katherine Gallagher cu ocazia vizitelor pe care le-a întreprins în Anglia şi Scoţia în 2016, precum şi întâlnirea cu poetul Kees van Meel, cu ocazia deplasării sale în Olanda. Aceste contacte directe au avut şi au un rol special în activitatea noastră interculturală.

Cărţile bilingve din colecţia Bibliotheca Universalis au însemnat o continuare pe un alt plan al activităţii noastre publicistice. Din 2014 şi până în prezent, în această colecţie a revistei s-au publicat deja peste 130 de cărţi care ilustrează în mod convingător creaţia literară din Europa: Peter Thabit Jones, Neil Leadbeater, Douglas Lipton, Morelle Smith, Graham Fulton, Richard Livermore, Martin Bates (Regatul Unit), Raymond Walden, Matthias Erdbeer (Germania), Ettore Fobo, Claudio Sottocornola (Italia), Donald Adamson (Finlanda), Roxana Doncu, Monica Manolachi, Gheorghe Glodeanu, Radu Igna (România), Anna Rossell, Antonio Arroyo, Felix Arencibia, Luis Angel Marin Ibañez, Isa Guerra, Julia Gil (Spania), Tomislav Marijan Bilosnić (Croaţia). Din Statele Unite s-au remarcat cărţile lui Donald Riggs, Alex Kudera, Valerie Fox şi John Tischer. America Latină este pâna în prezent reprezentată de autori din Mexic (precum poeta Marina Centeno), Brazilia (Dante Gatto, Gilvaldo Quinzeiro), Argentina (Luis Benitez), Chile (Theodoro Elssaca, Astrid Fugellie, Carmen Troncoso). Un grup compact de autori publicaţi sau în curs de publicare în Bibliotheca Universalis este din Uruguay şi îi include pe Niza Todaro, Carlos V. Gutiérrez, Guillermo Lopetegui, Ada Vega, Carlos M. Federici. În cursul acestui an, prin Noëlle Arnoult, Claude Colson, Fr. Fort, Sylvain Escalier etc. prezenţa franceză la OLC s-a consolidat în mod semnificativ.

Un loc special în Bibliotheca îl ocupă antologiile poetice realizate de Ingrid Odgers (Chile), Antonio Arroyo şi Isa Guerra (Canare), Neil Leadbeater şi Sally Evans (Scoţia), Antonio MR Martins (Portugalia), Mirian Caloretti Castillo (Peru), Valerie Fox, cu antologia “New Work by Philadelphia Poets”. Niza Todaro a coordonat “Antologia literară uruguayană” (proză şi poezie), care a fost lansată cu succes în vară la Ambasada României de la Montevideo. Şi poeţii scoţieni au reuşit organizarea unor evenimente culturale la Edinburgh şi Glasgow, unde au fost prezentate cărţi apărute în colecţia Bibliotheca Universalis.

Desigur, nu se pot trece cu vederea performanţele culturale şi literare ale unora dintre prietenii şi colaboratorii revistei noastre. Astfel, Peter Thabit Jones a obţinut în 2016 un premiu european pentru poezie, Theodoro Elssaca a primit, la Craiova, Premiul “Mihai Eminescu” pentru proză, iar poeta peruană Mirian Caloretti Castillo a fost premiată nu de mult la Festivalul Internaţional de Poezie de la Curtea de Argeş. Pentru proza sa, scriitoarea Niza Todaro a obţinut în 2016 un premiu la Buenos Aires, iar în 2017, la Montevideo, Premiul “Estrella del Sur”. În 2016 şi 2017, Monica Manolachi a fost la rândul ei premiată, la Târgovişte şi Galaţi,  pentru traduceri. Nu ne îndoim că pe viitor şi alţi autori şi colaboratori ai noştri vor obţine premii pentru scrierile lor şi mai multă recunoaştere din partea criticii literare şi a publicului.

După 60 de numere şi aproape un deceniu de existenţă, revista “Orizont literar contemporan”, consolidată de apariţiile din “Bibliotheca Universalis” şi servită de o echipă de colaboratori competenţi şi devotaţi, continuă să creadă în viabilitatea proiectului său intercultural şi în posibilitatea de a reuni într-un mod cât mai relevant întreg mapamondul în paginile sale.

Contemporary Literary Horizons multiplied by sixty

For many reasons 2017 is an anniversary year for us. It means a new chronological landmark along our cultural and intercultural existence. A decade of activity and 60 published issues means strength and perseverance in a process of creation on many planes.

Following the principle of the snowball, we have continuously grown, not just out of inertia, but also through the active participation of a team of collaborators from all the corners of the world. The name list is too long to be reproduced here in extenso. We are glad the the magazine published a lot of poetry, prose, essays and interesting critical articles, interviews with contemporary cultural personalities from Europe, Latin America, the United States, Africa and the East. Since 2011 our magazine has published poetry anthologies. This was started by Antonio Arroyo who coordinated an anthology of poets from the Canary Islands. Neil Leadbeater followed with “A Scottish Dozen”, then Caroline Gill with English poets, Luis Benitez with Argentinian poets, Donald Riggs with poets from Philadelphia and many others. Beginning with 2010, in Bucharest, we have organized a series of Intercultural Springs, hosted by the National Museum of Romanian Literature, the Romanian Cultural Institute and the Open Art Library, and from 2015 some foreign collaborators of the magazine started to take part in these events: Anna Rossell (Spain), Paul Sutherland (United Kingdom-Canada), Matthias Erdbeer (Germany), Andrés Morales (Chile), Zeljka Lovrenčić şi Tomislav Marijan Bilosnić (Croatia). No less significant were Monica Manolachi’s meetings with Neil Leadbeater, Morelle Smith and Katherine Gallagher, occasioned by her visits to England and Scotland in 2016, as well as her meeting with poet Kees van Meel, when she visited the Netherlands. These direct contacts have played a special role in our intercultural activity.

The bilingual books in the collection Bibliotheca Universalis were a prolongation of our jounalistic activity on another level. Starting with 2014, so far over 130 books have been published in this collection, which convincingly illustrate European literary creation: Peter Thabit Jones, Neil Leadbeater, Douglas Lipton, Morelle Smith, Graham Fulton, Richard Livermore, Martin Bates (United Kingdom), Raymond Walden, Matthias Erdbeer (Germany), Ettore Fobo, Claudio Sottocornola (Italy), Donald Adamson (Finland), Roxana Doncu, Monica Manolachi, Gheorghe Glodeanu, Radu Igna (Romania), Anna Rossell, Antonio Arroyo, Felix Arencibia, Luis Angel Marin Ibañez (Spain), Tomislav Marijan Bilosnić (Croatia). From the United States we published Donald Riggs, Alex Kudera, Valerie Fox and John Tischer. Latin America is represented so far by Mexican authors (like poet Marina Centeno), Brazilian (Dante Gatto, Gilvaldo Quinzeiro), Argentinian (Luis Benitez), Chilean (Theodoro Elssaca, Astrid Fugellie, Carmen Troncoso). Another group of authors (already published or expecting publication) is from Uruguay and includes Niza Todaro, Carlos V. Gutiérrez, Guillermo Lopetegui, Ada Vega, Carlos M. Federici. During this year, through Noëlle Arnoult, Claude Colson, Fr. Fort, Sylvain Escalier etc., the French presence became more visible in the CLH.

A special place in the Bibliotheca is occupied by the poetry anthologies compiled by Ingrid Odgers (Chile), Antonio Arroyo şi Isa Guerra (The Canaries), Neil Leadbeater şi Sally Evans (Scotland), Antonio MR Martins (Portugal), Mirian Caloretti Castillo (Peru), Valerie Fox, with the anthology “New Work by Philadelphia Poets”. Niza Todaro coordinated “The Uruguayan Literary Anthology” (poetry and prose), which was succesfully launched this summer at the Romanian embassy in Montevideo. The Scottish poets managed to organize some cultural events in Edinburgh and Glasgow, where the books published in Bibliotheca Universalis were introduced to the public.

Of course, one cannot overlook the cultural and literary performances of some of our friends and collaborators. Thus Peter Thabit Jones was awarded an European poetry prize in 2016, Theodoro Elssaca received, in Craiova, the “Mihai Eminescu” prize for prose, while the Peruvian poet Mirian Caloretti Castillo received an award at the International Poetry Festival in Curtea de Argeș not long ago. Writer Niza Todaro received an award for her prose in Buenos Aires in 2016, and the award “Estrella del Sur” in Montevideo in 2017. In 2016 and 2017 Monica Manolachi was also given an award for her translations in Râmnicu Sărat. In the near future there is no doubt that other authors and collaborators will receive awards for their writings and praise from the public and literary critics.

After 60 issues and almost a decade of existence, the magazine “Contemporary Literary Horizons”, consolidated by the publications in Bibliotheca Universalis and served by a team of competent and devoted collaborators, continues to believe in the viability of its intercultural project and the possibility of reuniting, in the most relevant way, a whole world in its pages.

Translation by Roxana Doncu
      
Soixante fois “Horizon littéraire contemporain”

2017 est une année anniversaire de plusieurs points de vue. Pour nous, cela signifie une nouvelle borne chronologique lors d'une longue existence culturelle et interculturelle. Une décennie d'activité et 60 numéros publiés signifient résistance et persévérance dans un processus de création qui se deroule sur multiples coordonnées.

Conformément au principe de la boule de neige, nous avons grandi constamment, mais pas simplement en raison de l'inertie, mais par la contribution active d'une équipe de collaborateurs du monde entier. La liste nominale est trop longue pour être reproduite ici in extenso. Nous sommes heureux que beaucoup de poésies, de prose, d'essais et d'articles intéressants, des entretiens avec des personnalités de la culture contemporaine en Europe, en Amérique latine, aux États-Unis, en Afrique et en Orient ont été publiés dans les pages de la revue. Depuis 2011, nous avons commencé à publier des sélections poétiques anthologiques. L'ouverture a été faite par Antonio Arroyo qui a dirigé une anthologie de poètes des Îles Canaries. Il a été suivi par Neil Leadbeater avec "A Scottish Dozen", Caroline Gill, avec des poètes d'Angleterre, Luis Benitez, avec des poètes argentins, Doladd Riggs, avec des poètes de Philadelphie et par autres. Depuis 2010, nous avons organisé à Bucarest la série de manifestations connues sous le nom de printemps interculturels, organisés au Musée National de la Littéraature Roumaine, à l'Institut Culturel Roumain et à la bibliothèque Open Art et, à partir de 2015, à ces manifestations ont pris part des collaborateurs étrangers de la revue, tels que Anna Rossell (Espagne), Paul Sutherland (Royaume-Uni-Canada), Matthias Erdbeer (Allemagne), Andrés Morales (Chili), Zeljka Lovrenčić et Tomislav Marijan Bilosnić (Croatie). Les rencontres de Monica Manolach avec Neil Leadbeater, Morelle Smith et Katherine Gallagher, à l'occasion de ses visites en Angleterre et en Écosse en 2016, m’ont été moins importantes, tout comme son rencontre avec le poète Kees van Meel, lors de son voyage aux Pays-Bas. Ces contacts directs ont un rôle particulier à jouer dans notre activité interculturelle.

Les livres bilingues dans la collection de Bibliotheca Universalis ont été une continuation sur un autre plan de notre activité interculturelle. À partir de 2014, plus de 130 livres ont été publiés dans cette collection de livres qui illustre de manière convaincante la création littéraire en Europe: Peter Thabit Jones, Neil Leadbeater, Douglas Lipton, Morelle Smith, Graham Fulton, Richard Livermore, Martin Bates (Royaume-Uni), Raymond Walden, Matthias Erdbeer (Allemagne), Ettore Fobo, Claudio Sottocornola (Italie), Donald Adamson (Finlande), Roxana Doncu, Monica Manolachi, Gheorghe Glodeanu, Radu Igna (Roumanie), Antonio Arroyo, Felix Arencibia, Luis Angel Marin Ibañez, Isa Guerra, Julia Gil (Espagne), Tomislav Marijan Bilosnić (Croatie). Des États-Unis, se distinguent les livres de Donald Riggs, Alex Kudera, Valerie Fox et John Tischer. L'Amérique latine a été jusqu'ici représentée par des auteurs mexicains (comme la poète Marina Centeno), le Brésil (Dante Gatto, Gilvaldo Quinzeiro), l'Argentine (Luis Benitez), le Chili (Theodoro Elssaca, Astrid Fugellie, Carmen Troncoso). Un groupe compact d'auteurs publiés ou en voie de publication dans la Bibliotheca Universalis vient d'Uruguay et celui-ci comprend Niza Todaro, Carlos V. Gutiérrez, Guillermo Lopetegui, Ada Vega et Carlos M. Federici. Cette année, par Noëlle Arnoult, Claude Colson, Fr. Fort, Sylvain Escalier, etc. la présence française chez HLC s'est considérablement renforcée.    

Une place particulière dans Bibliotheca occupent les anthologies poétiques faites par Ingrid Odgers (Chili), Antonio Arroyo et Isa Guerra (Canaries), Neil Leadbeater et Sally Evans (Ecosse), Antonio MR Martins (Portugal), Mirian Caloretti Castillo (Pérou), Valerie Fox, avec l'anthologie "New Work by Philadelphia Poets". Niza Todaro a coordonné une anthologie littéraire uruguayenne (prose et poésie), qui a été lancée avec succès cette été à l'Ambassade de Roumanie à Montevideo. Les poètes écossais ont réussi à leur tour à organiser des événements culturels à Edimbourg et Glasgow, où ils ont présenté les livres publiés dans la collection Bibliotheca Universalis.

Bien sûr, on ne peux pas oublier les performances culturelles et littéraires des quelques amis et collaborateurs de notre magazine. Ainsi, Peter Thabit Jones a remporté en 2016 un prix européen pour la poésie, Theodoro Elssaca a reçu à Craiova Le Prix «Mihai Eminescu» pour la prose et la poète péruvienne Mirian Caloretti Castillo a reçu un prix au Festival International de la Poésie à Curtea de Argeş. Pour la prose, Niza Todaro a remporté un prix en 2016 à Buenos Aires, et en 2017, à Montevideo, le prix "Estrella del Sur". En 2016 et 2017 Monica Manolache a remporté à son deux prix pour traduction, à Targovişte et à Galaţi. Il n’y a pas de doute que dans l'avenir d'autres auteurs et  collaborateurs universalistes seront récompensés pour leurs écrits et vont gagner une plus grande reconnaissance de la part des critiques littéraires et du public.

Après 60 numéros et une décennie d'existence, la revue «Horizon littéraire contemporain» renforcée par l'apparition de «Bibliotheca Universalis» et servie par une équipe de collaborateurs compétents et engagés, continue de croire à la viabilité de son projet interculturel et dans la possibilité de réunir d’une manière de plus en plus pertinente le monde entier dans ses pages.
Traduction par Daniel Dragomirescu

Sesenta veces “Horizonte literario contemporáneo”

2017 es un año aniversario desde varios puntos de vista. Para nosotros significa un nuevo criterio cronológico a lo largo de una existencia cultural e intercultural. Una década de actividad y 60 números publicados significan resistencia y perseverancia en un proceso de creación en varios planos.

Según el principio de la bola de nieve, fuimos creciendo en todo momento, pero no simplemente en virtud de la inercia, sino a traves de la contribución activa de un equípo de colaboradores desde todos los rincones del mundo. La lista nominal es demasiado larga para reproducirla aquí en extenso. Nos da mucho gusto el hecho de que, dentro de las páginas de la revista, se ha publicado mucha poesía, obras en prosa, ensayos y artículos críticos interesantes, entrevistas con personalidades de la cultura contemporánea en Europa, América Latina, Estados Unidos, Africa, Oriente. Desde el 2011, nuestra revista ha comenzado a publicar volúmenes poéticos antológicos. El estreno ha sido hecho por Antonio Arroyo, quien ha coordinado una antología de poetas de las Islas Canarias. Después le siguió Neil Leadbeater con “A Scottish Dozen”, Caroline Gill, con poetas de Inglaterra, Luis Benitez, con poetas argentinos, Donalds Riggs, con poetas de Filadelfia y otros. Desde 2010 hemos estado organizando, en Bucarest, la serie de primaveras interculturales, hospedadas por el Museo Nacional de la Literatura Rumana, por el Instituto Cultural Rumano y por “Open Art” Library, y desde el 2015 han estado tomando parte a estas manifestaciones algunos de los colaboradores del extranjero de la revista, como Anna Rossell (España), Paul Sutherland (Reino Unido-Canadá), Matthias Erdbeer (Alemania), Andrés Morales (Chile), Zeljka Lovrenčić y Tomislav Marijan Bilosnić (Croacia). No menos relevantes han sido los encuentros que tuvo Monica Manolachi con Neil Leadbeater, Morelle Smith y Katherine Gallagher a ocasión de las visitas que hizo en Inglaterra y Escocia en el 2016, como también el encuentro con el poeta Kees van Meel, a ocasión de su viaje a Holanda. Estos contactos directos tuvieron y siguen teniendo un papel especial en nuestra actividad intercultural.

Los libros bilingues de la colección Bibliotheca Universalis significaron una continuación en distinto plan de nuestra actividad ensayista. Desde el 2014 y hasta el presente, en esta colección de la revista han sido publicados ya más de 130 libros que subrayan convincentemente la creación literaria de Europa: Peter Thabit Jones, Neil Leadbeater, Douglas Lipton, Morelle Smith, Graham Fulton, Richard Livermore, Martin Bates (Reino Unido), Raymond Walden, Matthias Erdbeer (Alemania), Ettore Fobo, Claudio Sottocornola (Italia), Donald Adamson (Finlandia), Roxana Doncu, Monica Manolachi, Gheorghe Glodeanu, Radu Igna (Rumanía), Anna Rossell, Antonio Arroyo, Felix Arencibia, Luis Angel Marin Ibañez, Isa Guerra, Julia Gil (España), Tomislav Marijan Bilosnić (Croacia). De los Estados Unidos destacaron los libros de Donald Riggs, Alex Kudera, Valerie Fox y John Tischer. La América Latina es, hasta hoy en día, representada por autores de México (como la poeta Marina Centeno), Brasil (Dante Gatto, Gilvaldo Quinzeiro), Argentina (Luis Benitez), Chile (Theodoro Elssaca, Astrid Fugellie, Carmen Troncoso). Un grupo compacto de autores publicados o en vía de publicación en la Bibliotheca Universalis es el de Uruguay, que incluye a Niza Todaro, Carlos V. Gutiérrez, Guillermo Lopetegui, Ada Vega, Carlos M. Federici. Durante este año, a traves de Noëlle Arnoult, Claude Colson, Fr. Fort, Sylvain Escalier etc., la presencia francesa dentro de HLC se ha consolidado de manera significante. 

Un lugar especial en la Bibliotheca es ocupado por las antologías poéticas realizadas por Ingrid Odgers (Chile), Antonio Arroyo e Isa Guerra (Canarias), Neil Leadbeater y Sally Evans (Escocia), Antonio MR Martins (Portugal), Mirian Caloretti Castillo (Perú), Valerie Fox, con la antología “New Work by Philadelphia Poets”. Niza Todaro ha coordinado la “Antologia literaria uruguaya” (prosa y poesía), cuyo exitoso lanzamiento este verano tuvo lugar en la Embajada de Rumanía de Montevideo. También los poetas escoceces han logrado la organización de unos eventos culturales en Edinburgh y Glasgow, donde se presentaron libros publicados en la colección Bibliotheca Universalis.

Por supuesto, no podemos pasar por altos los logros culturales y literarios de algunos de los amigos y colaboradores de nuestra revista. Por lo tanto, Peter Thabit Jones obtuvo en el 2016 un premio europeo de poesía, Theodoro Elssaca recibió, a Craiova, el Premio “Mihai Eminescu” de prosa, y la poeta peruana Mirian Caloretti Castillo fue galardonada hace poco en el Festival Internacional de Poesía de Curtea de Argeş. Por su prosa, la escritora Niza Todaro obtuvo en el 2016 un premio a Buenos Aires, y en el 2017, a Montevideo, el Premio “Estrella del Sur”. En el 2016 y 2017, Monica Manolachi fue, a su turno, galardonada, a Târgovişte y Galaţi, por traducciones. No dudamos de que, en el futuro, también otros autores y colaboradores nuestros obtengan premios por sus obras y más reconocimiento por parte de la crítica literaria y del público. 

Después de 60 números y casi una década de existencia, la revista “Horizonte literario contemporáneo”, consolidada por las publicaciones de la “Bibliotheca Universalis” y apoyada por un equípo de colaboradores competentes y devotas, sigue creyendo en la viabilidad de su proyecto intercultural y en la posibilidad de juntar, de la manera más relevante, el mapamundi entero dentro de sus páginas.      
Traducido por Diana Dragomirescu


sâmbătă, 2 septembrie 2017

NEW IN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS: RICHARD LIVERMORE (SCOTLAND), CARLOS M. FEDERICI (URUGUAY)




















ON THE WAY TO ELDORADO (2006)

Suddenly,
a cloud burst in
upon my thoughts.

What was I to do but clap
and be the thunder it required,
the forest closing in on me?

The serpent in the garden
the dragon in the armadillo
gardening its treasures.

Round the corner’s
round the corner round
the corner’s round.

THE BODY IN QUESTION (2009)

The body I had has been taken away
and replaced by one I like less.
The ones in the wings will answer for that.

I do not, however, regret getting older
and have no desire to be young
all over again. All those illusions.

Nevertheless, I’d still like the body back
that I had - the body people with bodies
I used to desire used to desire.

























ÎN DRUM SPRE ELDORADO (2006)

Deodată
un nor a dat buzna
peste gândurile mele.

Ce puteam face decât să trăznesc
și să fiu tunetul de care avea nevoie
cu pădurea încercuindu-mă?

Șarpele din grădină
zmeul din armadillo
îngrijindu-și comorile.

După colțul
colțului după colțul colțului
după colț.

CORPUL CU PRICINA (2009)

Corpul care mi-a fost smuls
și înlocuit cu altul care nu-mi place atât.
Cei cu aripi poartă toată vina.

Și totuși nu regret că îmbătrânesc
și nici nu vreau să mai întineresc
vreodată. Ce de iluzii.

Cu toate acestea, mi-aș vrea corpul înapoi
Corpul cu pricina – corpul pe care oamenii cu corpuri
Pe care le doream îl doreau.

(from the book in progress 
The Mummiad. New Selected Poems, "Bibliotheca Universalis")

Profile. Profil

Richard Livermore (1944, United Kingdom). Poet. He attended various boarding-schools in the south of England and at the age of 15 left and went from job to job. In 1973, he moved to Edinburgh in Scotland and in 1974 went to Newbattle Abbey College near Dalkeith, Midlothian, and then to the University of Edinburgh. Apart from living five years in Madrid (1985-1990), where he taught English, he has lived and worked in Edinburgh since 1973, doing various kinds of work as well as studying. Richard Livermore has had many poems published in magazines and anthologies in the UK, Spain, Italy and the USA, as well as broadcast by the BBC. He has also been published by Lothlorien, Diehard, Chanticleer Press and Elefantasia Press in book form. Published in CLH: 6/2016, 1, 2, 3/2017. Books in „Bibliotheca Universalis”: Selected Poems (2017). Included by Sally Evans and Neil Leadbeater in Anthology of Scottish Poets („Bibliotheca Universalis”, 2016).


Richard Livermore (1944, Regatul Unit). Poet. A învățat la mai multe școli din sudul Angliei, iar la vârsta de 15 a abandonat şcoala, găsindu-și de lucru în diverse locuri. În 1973 s-a mutat în Edinburgh, în 1974 s-a înscris la Colegiul Newbattle Abbey de lângă Dalkeith, Midlothian, iar ulterior a intrat la Universitatea din Edinburgh. În afară de cinci ani în care a predat engleză la Madrid (1985-1990), a locuit și a lucrat în Edinburgh în diverse domenii din 1973, în paralel cu studiul. Richard Livermore a publicat multe poezii în reviste și antologii din Marea Britanie, Italia și SUA, iar unele au fost transmise la BBC. Poezia sa a apărut în volum la edituri precum Lothlorien, Diehard, Chanticleer Press și Elefantasia Press. Publicat în OLC: 6/2016, 1, 2/2017. Cărţi în „Bibliotheca Universalis”: Poezii alese (2017). Inclus de Sally Evans şi Neil Leadbeater în Antologia de poeţi scoţieni („Bibliotheca Universalis”, 2016).

Traducere de Roxana Doncu

UN RAY BRADBURY DESDE URUGUAY: 
CARLOS M. FEDERICI


Nostalgía de estrellas. Nostalgia de stele es el primer libro SF que se publicará el mes de septiembre, en la Colección "Bibliotheca Universalis". Su autor, Carlos M. Federici es bien conocido y apreciado en su país y en el area cultural-literaria latinoamericana por sus relatos que ofrecen a la imaginación un amplio universo de sueños y aspiraciones más allá de la condición humana fatalmente limitada. Esperamos que todos los lectores que aman esta literatura estén interesados y encantados en tener un ejemplario de Nostalgía de estrellas.

Daniel Dragomirescu

miercuri, 30 august 2017

HORIZONTES INTERCULTURALES. ORIZONTURI INTERCULTURALE


La mentira tiene piernas largas

por Daniel Dragomirescu

“By endless repetition a lie become truth” (“A traves de la incesable repetición, una mentira se convierte en verdad”) afirma el politólogo americano Paul Craig Roberts (“Conspiracy Theory”, http://www.paulcraigroberts. org). Para comprobar la veracidad de esta afirmación, podemos tomar varios ejemplos del pasado más cercano u lejano.

Por lo tanto, en 1939, cuando Alemania atacó Polonia, dando inicio a la Segunda Guerra Mundial, los medios oficiales alemanos acreditaron la idea de que no Alemania, sino Polonia habría sido el país atacante (el incidente Gleiwitz). En una ocasión ulterior, tiempo después del fin de la guerra, se supo la verdad: atacar la estación de radio alemana por el lado de Polonia, que ofreció el “pretexto propagandista” del que hablaba Hitler, había sido en realidad una operación bajo bandera falsa, muy bien preparada por los alemanes. ؟Cuál habría sido “la verdad” que habrían aprendido hoy los niños en las clases de historia, si hubiera sido Alemania la ganadora de la guerra?

Otro hecho, también de la historia del siglo XX. En 1940, en la ciudad de Katyn, la Unión Soviética masacró miles de prisioneros de guerra poloneses. Los medios oficiales soviéticos, seguidos después también por los medios occidentales, le echaron la culpa durante decenios por este crímen de guerra a la Alemania nazi. Después de 1985, en la época de Gorbachov, la Unión Soviética aceptó oficialmente su responsabilidad por lo de Katyn. ؟Cuál habría sido “la verdad” que habrían aprendido los niños en las clases de historia, si la Unión Soviética no se hubiera deshecho?

Un tercer caso, también de la historia reciente. En 1989, cuando en la ciudad de Timişoara la población entera se levantó en contra del régimen comunista, los medios oficiales rumanos y el mismo Ceauşescu presentaron los hechos como siendo exclusivamente la obra de unas fuerzas hostiles, y a los revolucionaron los hicieron ver como “gamberros”, tal como habían sido calificados en el 1968 por el régimen comunista polonés los estudiantes de Varsovia que habían organizado una serie de manifestaciones en contra de la dictadura de Gomulka. ؟Cuál habría sido “la verdad” que habrían aprendido los niños en las clases de historia, si el régimen Ceauşescu no se habría desmoronado?

Un cuarto caso, de la historia posdecembrina. En junio del 1990, el régimen FSN-Iliescu justificó la brutal represión en contra de los partidos de oposición y en contra de los jóvenes que llevaban más de 50 días manifestando en la Plaza de la Universidad invocando un “golpe de estado legionar”. Más tarde, la opinión pública supo que el incendiar los autobuses había sido una clásica operación bajo bandera falsa, muy bien organizada por las fuerzas especiales que estaban a la orden del régimen de Iliescu, y que de ninguna manera se había tratado de algun “golpe de estado legionar” (porque, de todos los viejos partidos, solamente La Guardia de Hierro no se ha reconstituido después de 1989, así que un golpe de estado legionar sin legionarios no tenía el menor sentido). ؟Cuál habría sido “la verdad” que habrían aprendido los niños en las clases de historia, si el régimen neocomunista de Ion Iliescu no hubiera sido abandonado y el mismo Iliescu no hubiera sido demandado por la represión cometida en la Mineriada de junio del 1990, bajo el gravísimo cargo de genocidio?

Con respecto a los legionarios, hemos aquí un quinto caso. En noviembre del 1938, por la órden expresa del rey Carlos II, los líderes del Movimiento Legionario que estaban detenidos, han sido asesinados mientras estaban siendo transportados desde la cárcel de Râmnicu Sărat hasta la cárcel de Jilava. Era justo ahí donde tenían que llegar, pero no vivos. Los medios oficiales de la época difundieron enseguida la versión (preparada con tiempo) del asesinato de los detenidos por intento de fuga. Dos años después se supo la verdad. El rey Carol II se hacía culpable, por tales hechos, de terrorismo de estado. ؟Cuál habría sido “la verdad” que habrían aprendido los niños en las clases de historia, si el régimen de Carol II hubiera continuado por un par de decenios más?

Y un último ejemplo. En 1954, por órdenes directas de Gheorghiu Dej, el ex ministro de justicia e importante miembro de la PCR Lucreţiu Pătrăşcanu fue asesinado (“ejecutado”), después de un largo juicio, por sus ex compañeros. De manera oficial, bajo la acusación de nacionalismo y chovinismo, pero en realidad porque Dej, comunista convencido y sin estudios, veía en Pătrăşcanu, comunista convencido, pero de los mejores intelectuales, un rival con grandes oportunidades de tomar su lugar (en el nuevo contexto político creado después de la muerte de Stalin) como cabeza del partido y del estado. ؟Cuál habría sido “la verdad” que habrían aprendido los niños en las clases de historia, si el mismo Ceauşescu no habría denunciado de manera oficial el crímen de su antecesor en la junta CC de la PCR de 22-25 abril del 1968?

Los casos arriba expuestos son solamente algunos de los en que la verdad venció la mentira reiterada. Desafortunadamente, son mil veces más los casos, del pasado más lejano u cercano, como también de la estricta actualidad, en los que se le sirven a la opinión pública al infinito mentiras por omisión, mentiras que invierten las cosas, mentiras propagandísticas, mentiras de todos los colores políticos e ideológicos que, a traves de la repetición y de su acreditación oficial, son presentadas como verdades. Y el pobre ciudadano, también al infinito, se las traga como pastillas sin ningun valor terapeútico, que si rechazara le dirían que se enfermaría gravemente y podría morir. A pesar de que a veces sucede que la desmonten, la mentira de piernas largas nos ofrece lecciones de verdad y nos gobierna.


Minciuna are picioare lungi

“By endless repetition a lie become truth” (“Prin repetare la nesfârşit, o minciună devine adevăr”) afirmă politologul american Paul Craig Roberts (“Conspiracy Theory”, http://www.paulcraigroberts.org). Pentru a testa veridicitatea acestui enunţ, putem lua multe exemple din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat.

Astfel, în 1939, când Germania a atacat Polonia, declanşând Al Doilea Razboi Mondial, mediile oficiale germane au acreditat ideea că nu Germania, ci Polonia ar fi fost ţara agresoare (incidentul Gleiwitz). Ulterior, după sfârşitul războiului, s-a aflat adevărul: atacarea postului de radio german, care a oferit “pretextul propagandistic” de care vorbea Hitler, fusese în realitate o operaţiune sub steag fals bine pregătită de către germani. Ce “adevăr” ar fi învăţat azi copiii la orele de istorie, dacă Germania ar fi câştigat războiul?

Alt fapt, tot din istoria secolului XX. În 1940, la Katyn, Uniunea Sovietică a masacrat mii de prizonieri de război polonezi. Mediile oficiale sovietice, preluate apoi şi de cele occidentale, au atribuit timp de decenii vina pentru aceasta crimă de război Germaniei naziste. După 1985, în epoca lui Gorbaciov, Uniunea Sovietică şi-a recunoscut în mod oficial responsabilitatea pentru Katyn. Ce “adevăr” ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă Uniunea Sovietică nu s-ar fi destrămat?

Un al treilea caz, tot din istoria recentă. În 1989, când la Timişoara întreaga populaţie s-a ridicat contra regimului comunist, mediile oficiale româneşti şi Ceauşescu însuşi au prezentat faptele ca fiind exclusiv opera unor forţe ostile, iar pe revoluţionari i-a prezentat drept “huligani”, exact cum fuseseră calificaţi în 1968 de către regimul comunist polonez studenţii din Varşovia care organizaseră o serie de proteste contra dictaturii lui Gomulka. Ce “adevăr” ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă regimul Ceauşescu nu s-ar fi prăbuşit?

Un al patrulea caz, din istoria postdecembristă. În iunie 1990, regimul FSN-Iliescu şi-a justificat represiunea brutală contra partidelor de opoziţie şi contra tinerilor care manifestau de peste 50 de zile în Piaţa Universităţii invocând o “lovitură de stat legionară”. Ulterior opinia publică a aflat că incendierea autobuzelor a fost o clasică operaţiune sub steag fals bine organizată de forţele speciale aflate în subordinea regimului iliescian şi că nici vorbă nu a fost de vreo “lovitură de stat legionară” (fiindcă, dintre toate vechile partide, numai Garda de Fier nu s-a reconstituit după 1989, deci o lovitură de stat legionară fără legionari era un nonsens absolut). Ce “adevăr” ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă regimul neocomunist al lui Ion Iliescu nu ar fi fost abandonat şi Iliescu însuşi nu ar fi fost dat în judecată pentru represiunea de la Mineriada din iunie 1990, sub acuzaţia foarte gravă de genocid?

Legat de legionari, iată un al cincilea caz. În noiembrie 1938, din ordinul expres al regelui Carol al II-lea, liderii Mişcării Legionare aflaţi în detenţie au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat la închisoarea Jilava. Acolo şi trebuiau să ajungă, însă nu vii. Mediile oficiale ale timpului au difuzat imediat versiunea (din timp pregătită) a uciderii deţinuţilor pentru tentativă de evadare. Peste doi ani s-a aflat adevărul. Regele Carol al II-lea se făcea vinovat, prin asemenea fapte, de terorism de stat. Ce “adevăr” ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă regimul lui Carol al II-lea ar fi continuat încă vreo câteva decenii?

Şi un ultim exemplu. În 1954, din ordinul direct al lui Gherorghiu Dej, fostul ministru de justiţie şi marcantul membru al PCR Lucreţiu Pătrăşcanu a fost asasinat (“executat”), după un lung proces, de către foştii săi tovarăşi. În mod oficial, sub acuzaţia de naţionalism şi şovinism, dar în realitate pentru că Dej, comunist convins şi fără studii, vedea în Pătrăşcanu, comunist convins, dar intelectual de elită, un rival cu mari şanse de a i se substitui (în noul context politic creat după moartea lui Stalin) la şefia partidului şi a statului. Ce “adevăr” ar fi învăţat copiii la orele de istorie, dacă Ceauşescu însuşi nu ar fi denunţat în mod oficial crima predecesorului său la plenara CC al PCR din 22-25 aprilie 1968?  

Cazurile expuse mai sus sunt doar câteva dintre cele în care adevărul a învins minciuna repetitivă. Din nefericire, sunt infinit mai multe cazurile, din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, precum şi din stricta actualitate, în care opiniei publice i se servesc la nesfârşit minciuni prin omisiune, minciuni care inversează lucrurile, minciuni propagandistice, minciuni de toate culorile politice şi ideologice care, prin repetiţie şi prin acreditarea lor oficială, sunt prezentate sub numele de adevăr. Iar bietul cetăţean, tot la nesfârşit, le înghite ca pe nişte pastile fără nici o valoare terapeutică, pe care dacă le-ar refuza i s-ar spune că s-ar îmbolnăvi grav şi ar putea muri. În ciuda faptului că uneori se întâmplă să fie demontată, minciuna cu picioare lungi ne dă lecţii de adevăr şi ne guvernează.        

sâmbătă, 12 august 2017

ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN / CONTEMPORARY LITERARY HORIZON 60/2017























EDITORIAL
Daniel Dragomirescu, "Orizont literar contemporan 60”

ORIZONTURI CRITICE. HORIZONS CRITIQUES
Monica Manolachi (Romania), “Instituția nopții înstelate. The institution of the starry night”
Morelle Smith (United Kingdom), „From All the Roads are Open by Annemarie Schwarzenbach. Din Toate drumurile sunt deschise de Annemarie Schwarzenbach”
Raymond Walden (Germany), „Das Bewusstsein denkt und fühlt. Conştiinţa înseamnă gândire și simţire”
Michael Murray (United Kingdom), „Effigies in the Mirror of Time. Efigii în oglinda lui Cronos”

ORIZONTUL PROZEI. L’HORIZON DE LA PROSE
Roxana Doncu (Romania), "Camera obscura"
Radu Igna (Romania), "21 decembrie 1989"
Daniel Dragomirescu, „În tabără la Năvodari. In the Camp of Năvodari”
Natalia González Amorín (Uruguay), “Recuerdos de la infancia (I): juegos anti-ecológicos”
Bruno Guillemin (France), “La demi heure d'éternité. The Half Hour of Eternity”

ORIZONTURI POETICE. HORIZONS POÉTIQUES
Peter Thabit Jones (United Kingdom)
Kees van Meel (The Netherlands)
Rob van Uden (The Netherlands)
Mike Foldes (United States)
John Tischer (United States-Mexico)
Michael White (United States)
Paul McDonald (United States)
Ettore Fobo (Italy)
Patricia Pichancourt (France)
Carlos Barbarito (Argentina)
Gabriel Cisneros Abedrabbo (Ecuador)

INTERVIURI INTERCULTURALE. ENTREVUES INTERCULTURELLES
Niza Todaro – Ada Vega (Uruguay)

EVENIMENTE. ÉVÉNEMENTS
Lansarea Antologiei literare uruguayene la Ambasada României din Montevideo. El lanzamiento de la Antología literaria uruguaya en la Embajada de Rumanía de Montevideo”

MONTEVIDEO, CAPITALA MONDIALĂ A INTERCULTURALISMULUI. MONTEVIDEO, LA CAPITALE MONDIALE DE L’INTERCULTURALISME

OLC 60. HLC 60. MESAJE. MESSAGES DU MONDE ENTIER
Caroline Gill, David Gill (United Kingdom), Peter Thabit Jones (United Kingdom), Morelle Smith (United Kingdom), Byron Beynon (United Kingdom), Neil Leadbeater (United Kingdom), Douglas Lipton (United Kingdom), Anne Stewart (United Kingdom), Alex Kudera (United States), John Tischer (United States – Mexico), Monica Manolachi (România), Elena Ţăpean (România), Marina Centeno (Mexico), Ettore Fobo (Italy) 

TRADUCERI. TRADUCTIONS
Roxana Doncu, Monica Manolachi, Daniel Dragomirescu, Elena Ţăpean, Gabriela Apetrei, Ioana Agafiţei, Iulia Andreea Anghel (Romania), Deborah Jacobs, Christine Hoegen, Tom Stoopaman (The Netherlands), Raymond Walden (Germany) 


CONTEMPORARY LITERARY HORIZON. 
A JOURNAL FOR VALUABLE READERS.
COMING SOON!

luni, 7 august 2017

EL UNIVERSO DE LA INFANCIA. L'UNIVERS DE L'ENFANCE: NATALIA GONZÁLEZ AMORÍN (URUGUAY)


Recuerdos de la infancia: juegos anti-ecológicos

Cuando era niña vivíamos en Caracas en un edificio muy bonito llamado Canaima. Lo mejor de ese edificio es que tenía un patio enorme rodeado de altos muros cubiertos de piedra laja y rejas de color blanco y verde. No tengo buena memoria para los detalles, pero ese patio lo recuerdo bien, ya que fue escenario de muchas horas de juegos y travesuras. Al costado del edificio había un portón por el cual se accedía a la entrada de vehículos, la cual formaba una larga L que desembocaba en un patio rectangular que quedaba a los fondos. A lo largo de ese corredor y en el patio mismo estaban las cocheras para los autos; también había dos bancos de madera y algunos canteros con plantas y flores. En el extremo opuesto del patio había una escalera de hierro que llevaba a un alto terraplén, el cual venía a constituir una especie de segundo patio elevado. No tengo idea de qué función podía llegar a cumplir esa explanada, pero lo cierto es que como espacio alternativo de juegos estaba muy bien. El terraplén se extendía hasta el frente formando una especie de balconada que daba a la calle y había allí también un pequeño jardín.

Lo segundo mejor de ese edificio es que había muchos niños con quien jugar. Los había de diversas edades, desde los muy pequeños hasta los pre-adolescentes. Tenía muchos amigos allí y pasábamos largas horas en ese patio resguardados de los peligros del mundo exterior por los altos muros y las rejas, a salvo para recrear todas nuestras fantasías.

En algunas ocasiones fui protagonista de algunas travesuras, si bien por lo general era una niña buena. O al menos eso creo. En una oportunidad jugábamos con un amigo a hacer una “ensalada”, para lo cual destruimos totalmente una planta de los canteros. Nadie nos vio, ya que estábamos en un extremo alejado del patio. Recuerdo que tiempo después me asaltó el sentimiento de culpa y le confesé a mi madre lo que habíamos hecho. Eso, además de que nos habíamos trepado a la parte más alta del muro para poder mirar hacia la calle, lo cual teníamos terminantemente prohibido. Mi madre era muy benévola y le restó toda importancia a mi terrible confesión. Yo me saqué un peso de encima.

Pero no siempre salimos impunes de las travesuras. Una vez, no sé por qué razón, nos ensañamos con un árbol del patio. En realidad era un árbol del edificio de al  lado cuyas ramas pasaban por encima de las rejas y se metían en nuestro patio. Uno de mis amigos y yo decidimos por algún motivo tironear de todas las hojas que llegábamos a alcanzar con las manos. Se ve que hicimos un destrozo importante, porque nos llevamos un buen rezongo. Además, en esta oportunidad la prueba del delito quedó a la vista de todo el mundo, ya que las hojas que arrancamos quedaron desperdigadas por el piso. Recuerdo todavía la vergüenza que sentí cuando me rezongaron y caí en la cuenta de lo ruin y malvado de nuestro accionar para con el pobre árbol que no tenía la culpa de que sus ramas invadieran terreno hostil.

Otro día estábamos jugando en el jardincito que quedaba en el terraplén, lugar perfecto si los hay para las travesuras, ya que quedaba alejado de las miradas de los adultos. Había llamado nuestra atención una planta que tenía unos pequeños frutos de color rojo intenso. Por supuesto no tuvimos mejor idea que arrancar los frutos, y como tenían una forma y un color tan bonitos, se nos dio por partirlos y pasárnoslos por los labios para hacer que nos pintábamos. Ese día descubrimos lo que eran los ajíes picantes. Se podrán imaginar que nunca más los volví a probar, ni siquiera habiendo pasado ya tantos años. ¡Es que el ardor que sentí en la piel aquel día no se me olvida más!


Nuestros queridos colaboradores y amigos de Uruguay, los escritores
Guillermo Lopetegui, Lia Schenck, Niza Todaro, Marta Estigarribia 
con la ocasión del lanzamiento oficial 
de la "Antología literaria uruguaya", col. "Bibliotheca Universalis"
(Embajada de Rumanía, Montevideo, 3 de agosto de 2017)

Amintiri din copilărie: jocuri antiecologice

Când eram copil trăiam în Caracas, într-o clădire foarte frumoasă numită Canaima. Cel mai bun lucru în acea clădire era că avea o curte enormă înconjurată de ziduri înalte cu dale de piatră şi bare de metal de culoare albă şi verde. Nu îmi mai aduc aminte bine amănuntele, dar curtea aceasta mi-o amintesc bine, pentru că a fost scenariul multor jocuri şi pozne. Într-o parte a clădirii era o poartă pe unde intrau maşinile, în forma literei L, care dădea într-o curte dreptunghiulară, situată în dos. De-a lungul acestui coridor şi în curtea propriu-zisă se aflau garajele pentru maşini; existau şi două bănci de lemn, precum şi o grădiniţă cu plante şi flori. În partea opusă curţii exista o scară de fier care ducea către o movilă de pământ, care forma un fel de a doua curte, mai înaltă. N-am idee la ce putea folosi acea esplanadă, dar este cert că drept loc alternativ de joacă folosea de minune. Movila se întindea până în faţă, formând un fel de balcon care dădea înspre stradă şi acolo se afla acea mică grădină.

Al doilea lucru bun al acelei clădiri era că avea mulţi copii cu care să te joci. Erau de diverse vârste, de la cei foarte mici până la preadeolescenţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi petreceam ore în şir în acea curte, feriţi de primejdiile lumii exterioare de zidurile înalte şi de barele de metal.

De mai multe ori am fost protagonista unor boroboaţe, deşi în general eram o fată cuminte. Sau cel puţin aşa cred. Odată am făcut cu un prieten o “salată”, pentru care am distrus în întregime o plantă din grădiniţă. Nu ne-a văzut nimeni, cu toate că eram într-un loc foarte vizibil al curţii. Îmi amintesc că mult timp după aceea m-a urmărit un sentiment de vinovăţie şi i-am mărturisit mamei ce făcusem. Asta în afară de faptul că ne cocoţasem în partea cea mai de sus a zidului ca să ne uităm în stradă, ceea ce ne era cu desăvârşire interzis. Mama s-a arătat foarte binevoitoare şi a trecut cu vederea teribila mea confesiune.

Dar nu am ieşit cu faţa curată din toate poznele. Odată, nu mai ştiu din ce motiv, ne-am pus rău cu un copac din curte. De fapt era un copac al clădirii învecinate, ale cărui ramuri treceau pe deasupra grilajului şi ajungeau în curtea noastră. Unul dintre prietenii mei şi cu mine am decis dintr-un motiv oarecare să-i smulgem toate frunzele pe care i le puteam ajunge cu mâinile. Se vede ca am făcut o stricăciune importantă, fiindcă ne-am ales cu un perdaf pe cinste. În plus, de asta dată dovada delictului putea fi văzută de toată lumea, fiindcă frunzele smulse au rămas împrăştiate pe jos. Îmi aduc încă aminte de ruşinea pe care am simţit-o când am fost muştruluită şi mi-am dat seama de mişelia şi de răul pe care îl făcusem bietului copac, care nu avea nici o vină pentru că ramurile lui invadaseră un teren ostil.

Altă dată ne jucam în grădiniţa de pe movila de pământ, un loc ideal de făcut pozne, fiindcă rămânea ascuns de privirile celor mari. Atenţia noastră fusese atrasă de o plantă cu nişte fructe mici, de un roşu intens. Bineînţeles că n-am găsit o idee mai bună decât să smulgem fructele şi, cum aveau o formă şi o culoare aşa de frumoase, ne-am apucat să le strivim şi să le trecem peste buze, ca să ne rujăm. În ziua aceea am descoperit ce era ardeiul iute. Se înţelege că nu l-am mai încercat niciodată, nici după ce au trecut atâţia ani. Pentru că usturimea pe care am simţit-o pe pielea mea în acea zi nu se mai poate uita!            

  14 de diciembre, 2016.
Montevideo, Uruguay

Perfil cultural

Natalia González Amorín (1976, Montevideo). Escritora y profesora de inglés uruguayana. Tiene el blog cultural “Apuntes de una introvertida”. Sobre su creación, ella declara: “Siempre me ha interesado la literatura, pero sobre todo como ávida lectora desde la infancia. Admiro sobre todo el trabajo de escritores como Julio Cortázar, Felisberto Hernández, Horacio Quiroga y Truman Capote, entre tantos otros.  Siempre me he sentido más atraída hacia la narrativa en prosa, ya sea en el género del cuento o la novela. Siento también mucho interés por la fotografía, ya que a través de ella se puede contar una historia.”

Profil cultural

Natalia González Amorín (1976, Montevideo). Autoare de proză şi profesoară de engleză din Uruguay. Gestionează blogul cultural “Însemnările unei introvertite”. Despre creaţia sa, ea afirmă: “Mereu am fost interesată de literatură, dar mai ales sunt o cititoare avidă încă din copilărie. Admir opera unor scriitori ca Julio Cortázar, Felisberto Hernández, Horacio Quiroga şi Truman Capote, alături de mulţi alţii. Mereu m-am simţit atrasă mai cu seamă de scrierile în proză, fie în genul nuvelei sau al romanului. Mă interesează mult şi arta fotografică, pentru că prin ea se poate relata o istorie.”

Traducere de Daniel Dragomirescu

(A lire plus dans HLC 4 (60)/2017)

HORIZON LITTÉRAIRE CONTEMPORAIN
UNE REVUE POUR LES BONS AUTEURS ET LECTEURS

duminică, 6 august 2017

CLH 60: ANNE STEWART (UNITED KINGDOM)


Going Global

It’s early 2010. For two years, now, I’ve been involved in a collaboration led by Prof Dr Lidia Vianu, between poetry p f – an online showcase of poets writing in English – and her MTTLC programme at the University of Bucharest. The project involves translation of poems by members of poetry p f into Romanian by students of the programme and publication in Romanian literary journals, in anthologies, and a series of broadcasts of their work by Dan Verona of the Romanian National Broadcasting Corporation.
This is an exciting time for the poets involved. For many of us, this programme has presented our first opportunity of having our work translated into another language and presented to a wider-ranging audience. Romania seems a far-away place, both geographically and culturally. It’s also an exciting project for me, running the UK side of it. We’ve celebrated the first full year of the project with a ‘Romanian UK Tour’ in 2009, bringing translators to the UK for a 3-week-plus tour of readings and workshops in England.
Then a new project arises. Will I agree to being on the board of a new independent literary journal, Orizont Literar Contemporan, edited and run by Daniel Dragomirescu? I’m not clear on what my duties will be but I look forward to becoming involved and my first support message is published in Nr. 3 / May-June 2010.
It soon becomes apparent that I have little to offer as a board member! But it marks the start of a long relationship with the journal and with Daniel Dragomirescu and staff atOrizont Literar Contemporan, which has been, and continues to be, a pleasant and rewarding one, leading also to publication in the tri-lingual Aula Magna series of collections.
Fast forward to July 2017 and I’m looking forward to Issue 59, due through the letterbox any day now. It seems strange to be contributing to, and subscribing to, a journal which publishes in several languages I have only encountered in smatterings – simple pleasantries and phrases arising from occasional contact with speakers of those languages – but it seems to me a little like driving in daytime with the car headlights on: it’s not about being able to see better, but about being able to be seen more clearly by other road users.
And what a lengthy and lofty line of road users, I and the other poets published in the journal, have found ourselves in convoy with…
I know how much work goes into producing a literary work in a single language – I’m responsible for the design and layout, and have co-edited several issues, of ARTEMIS Poetry, a journal of poetry, articles, reviews and artwork by women poets and artists, published by Second Light in the UK, and, through my poetry p f and Buff Press imprints, have published several pamphlets and full collections by poets writing in English – but I can barely imagine, from the one bilingual anthology I did publish under the poetry p f imprint, how extensively that work must expand when it involves translators and proof-reading for a publication in several languages. And I know, from correspondence with Daniel Dragomirescu, that tireless work in promoting and producing the journal is going on behind the scenes.
It was a real pleasure too, to meet editor Monica Manolachi when I finally managed a visit to Bucharest last year, not least because we had previously been in contact through the MTTLC programme.
I’m looking forward to settling down with the latest issue, reading what I can, enjoying the introduction to, and, in some cases, the re-appearance of, internationally-published poets, some of whom I would be unlikely to come across otherwise, and keeping a weather eye on the events and multicultural exchanges this important journal generates.
I can only thank and congratulate the CLH team for promoting poetry and poets in such an extensive international exchange, particularly the translators for taking on the challenges of translating what is often complex, both linguistically and conceptually, as, without them, these exchanges could not take place. I had the privilege of meeting and working with some of these translators during my visits to Bucharest this year and last, and I wish them every success in what is a difficult and immensely valuable occupation.
May the road be long, and the success of this project continue and grow.


Devenirea globală

Suntem la începutul lui 2010. De doi ani colaborez cu profesoara Lidia Vianu la un proiect între poetry p f – o vitrină cu autori care scriu în engleză – și programul masteral MTTLC de la Universitatea din București. Proiectul presupune traducerea unor poezii ale membrilor poetry p f în românește de către studenți ai programului și publicarea lor în jurnale literare românești, în antologii, precum și realizarea unor emisiuni radiofonice coordonate de Dan Verona la Radio România Cultural.
Poeții implicați au avut parte de o perioadă extraodrinară. Pentru mulți dintre noi, programul a însemnat prima ocazie de a ni se traduce opera într-o altă limbă și de a ajunge la o audiență mai largă. România pare un loc îndepărtat, atât geografic, cât și cultural. Este un proiect nemaipomenit pentru mine, pentru că mă ocup de relația cu partea britanică. Am sărbătorit împlinirea unui an de proiect cu un „Tur România Anglia“ în 2009, aducându-i pe traducători în Anglia timp de trei săptămâni, în care s-a citit și participat la ateliere.
Apoi a apărut încă un proiect. Aș fi de acord să fac parte din redacția unui jurnal literar independent, Orizont literar contemporan, redactat și condus de Daniel Dragomirescu? Nu mi-e clar ce sarcini voi avea, dar îmi doresc să mă implic, așa că primul meu mesaj de sprijinire apare în nr. 3 / mai-iunie 2010.
În curând îmi dau seama că mare lucru nu am de făcut în calitate de redactor! Dar acest fapt reprezintă totuși începutul unei relații cu revista, cu Daniel Dragomirescu și colaboratorii revistei, ceea ce a fost și continuă să fie un lucru plăcut și plin de satisfacții, care a condus la publicarea în seria de cărți trilingve Aula Magna.
Ne transpunem repede în iulie 2017 și aștept, iată, numărul 59, gata să intre în cutia poștală într-una din zilele următoare. Pare straniu să colaborez cu și să fiu abonată la o revistă care publică în câteva limbi despre care am noțiuni foarte vagi – politețuri și fraze auzite cu ocazia contactelor cu vorbitori ale acelor limbi – dar mi se pare comparabil cu condusul mașinii cu farurile aprinse pe timp de zi: nu este pentru că vrem să vedem mai bine, ci pentru a fi văzuți mai clar de către ceilalți participanți la trafic.
Și din ce șir lung și ales de participanți la trafic, eu și ceilalți poeți publicați în revistă, ne-am trezit că facem parte…
Știu de cât de multă muncă este nevoie ca să produci o creație literară într-o anumită limbă. Sunt responsabilă de design-ul și macheta unei reviste de poezie, articole, recenzii și creații artistice ale unor poete și artiste, ARTEMIS Poetry, publicată de Second Light în Anglia, iar prin poetry p f și Buff Press am publicat câteva broșuri și colecții de poezie ale unor poeți care scriu în engleză. Dar încerc să-mi imaginez, dat fiind că am publicat o antologie bilingvă alături de poetry p f, cât de mult trebuie să se extindă tot acest efort atunci când presupune traducători și corectori pentru publicarea în mai multe limbi. Și mai știu, din coresondența cu Daniel Dragomirescu, faptul că în spatele scenei există multă muncă și spirite neobosite în promovarea și realizarea revistei.
A fost o adevărată plăcere să mă întâlnesc cu redactoarea Monica Manolachi, când am fost anul trecut în București, având în vedere că programul masteral MTTLC ne pusese deja în legătură anterior.
Aștept cu nerăbdare să se definitiveze următorul număr, să citesc ce voi putea să citesc, să mă bucur de cunoașterea și, în unele cazuri, de recunoașterea unor poeți publicați la nivel internațional, pe care nu prea aș avea cum să-i întâlnesc altfel, și să fiu cu ochii pe evenimentele și schimburile multiculturale pe care le generează această revistă importantă.
Aș vrea să mulțumesc și să felicit echipa OLC pentru promovarea poeziei și a poeților în cadrul unui asemenea schimb internațional extins. Mă adresez mai ales traducătorilor care se ocupă de provocările complexe pe care le presupune traducerea, atât din punct de vedere lingvistic, cât și din punct de vedere conceptual, având în vedere că fără ajutorul lor aceste schimburi nici nu ar putea avea loc. Am avut șansa de a mă întâlni și de a lucra cu o parte dintre acești traducători în timpul vizitei mele în București din acest an și de anul trecut, și le doresc mult succes în tot ceea ce fac, luând în considerare faptul că este o ocupație dificilă, dar cu o valoare imensă.
Fie ca drumul să fie unul lung, iar succesul proiectului să continue și să sporească.

Traducere de Monica Manolachi