marți, 24 noiembrie 2015

ALL THE WORLD IN A POEM


Let this bird sing
(Prayer for the Health of the Earth)

Master Mephisto
please forgive
the master poet
and don't kill him
don't kill
a singing bird
let him
sing

Déja este pajaro cantar
(Oración por la salud de la tierra)

Maestro Mephisto
perdona por favor
al maestro poeta
y no mates su voz
no mates
un pajaro cantante
déjalo
cantar 

Lascia questo uccello cantare
(Preghiera per il salute della terra)

Maestro Mephisto
perdona per favore
il maestro poeta
e non uccide
la sua voce
non uccide
un uccello cantante
lascialo
cantare

Deixe este pássaro cantar
(Oração para a saúde da terra)

Mestre Mephisto
perdoe por favor
o mestre poeta
e não mata a sua voz
não mates
um pássaro cantante
deixá-lo
cantar

Laisse cet oiseau chanter
(Prière pour la santé de la terre)

Maître Mephisto
pardonne s’il te plait
le maître poète
et ne tue pas
sa voix
ne tue pas
un oiseaux chantant
laisse le
chanter

Lasse diesen Vogel singen
(Gebet um Gesundheit der Erde)

Meister Mephisto
bitte vergib
dem Meisterpoeten
und töte ihn nicht
töte nicht
einen singenden Vogel
lasse ihn
singen

Låt denna fågel sjunga
(Bön för jordens hälsa)

Mäster Mephisto
snälla, förlåt
mästerpoeten
och döda honom inte
döda inte
en sjungande fågel
låt honom
sjunga

Laat deze vogel zingen
(Gebed voor de gezondheid van de aarde)

Meester Mefisto
vergeef alsjeblieft
de getalenteerde dichter
en dood hem niet
vermoord geen
zingende vogel
laat hem zingen

Lasă această pasăre să cânte
(Rugă pentru sănătatea pământului)

Meştere Mefisto
iartă-l te rog
pe meşterul poet
şi nu-l ucide
nu ucide
o pasăre cântăreaţă
las-o
să cânte


Swedish version: Ludvig Holmdahl
Dutch version: Albert Hagenaars
German version: Raymond Walden
The other versions: the author (Daniel Dragomirescu)

RECIBIMOS ESTOS COMENTARIOS:

"Así como los pájaros tienen su propia manera de decir su amor en trinos, un poeta también tiene su personal modo de comunicar, de expresar con su propia arquitectura del lenguaje, el acontecer humano. Tu poema, querido Daniel,  me recuerda a poetas que fueron asesinados, acalladas sus voces por representar peligro de que se conozca la verdad y no son pocos a través de la historia. Como "la noche de los poetas asesinados" en 1952, en el sótano de la prisión de Lubyanka, Moscù. Federico Garcìa Lorca, un brillante de su época, fusilado por el franquismo español. Es posible que al príncipe de todos los poetas, Pablo Neruda, también le haya sido arrebatada la vida, de forma deliberada, en la noche de los cuervos, antes de tiempo, como también  a  Víctor Jara que es otro ruiseñor cuya voz fue apagada por cantar para despertar a los pueblos. Tu poema es sucinto, breve, conciso, sencillo, traducible a muchos idiomas sin perder la esencia ni alterar el mensaje. Los poetas son la vanguardia intelectual en todo lo bello que va quedando de este mundo lleno de maldad. Somos porta antorchas de la verdad y de la estética de todos los tiempos."
Ricardo Aburto Ramirez (El Tabo, Chile)

“Una hermosa plegaria que todos deberíamos repetir, hasta que el mundo comprenda que no puede callar la voz de la naturaleza, del amor. ¡De la vida!”
Alina Velazco (Mexico)

“Tú generosidad abarca el planeta.” 
Eduardo Sanguinetti (Buenos Aires, Argentina)


"El poeta es la expresión de su tiempo, y quien mejor representa a sus contemporáneos. Como lector, ¡muchas gracias, amigo!"

Martin Sosa Cameron (Córdoba, Argentina))

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

EUROPEAN HORIZONS: CLAUDIO SOTTOCORNOLA (ITALY)


Oh, com’è bella la città

Oh, com’è bella la città
dietro le vetrine di un bar
come una piramide di voli
di clacson e auto sull’asfalto
e di lumi per l’aria
e musica nelle orecchie
musica leggera
che dobbiamo imparare
per non restare fermi
e continuare a volare
a guidare e a suonare
clacson nella città che corre
dentro le vetrine di un bar
coi suoi colori gialli e rossi
nell’aria impazzita di
marocchina cosmopolita frenesia
nel villaggio globale
come una piramide di voli
l’uccello della pace
porta buone nuove
scorrendo il giornale
variando i motivi
bevendo pomeridiani
aperitivi...
perdendo nozione
come un ultras della vita
che riposa la giornata
a un tavolino della vetrata
dentro una piramide di voli
ascoltando musica leggera
solo un attimo da schianto.


Ay, como es linda la ciudad

Ay, como es linda la ciudad
detrás las ventanas de un bar
como una pirámide de vuelos
de bocina y automóviles en el asfalto
y luces en el aire
y música en las orejas
música ligera
que debemos aprender
para no quedar firmes
y continuar a volar
para guiar y jugar
bocina en la ciudad que huye
en las ventanas de un bar
con sus colores amarillo y rojo
en el aire enloquecido de
marroquí cosmopolita frenesí
en el pueblo global
como una pirámide de vuelos
el pájaro de la paz
trae buenas noticias
hojeando el diario
variando los motivos
bebendo en la tarde
aperitivos...
perdendo la noción
como un ultras de la vida
que está descansando durante el día
en una mesa cerca de ventana
dentro de una pirámide de vuelos
escuchando la música ligera
solo un momento de caída.


O, ce frumos e oraşul

O, ce frumos e oraşul
în spatele ferestrelor unui bar
ca o piramidă de zboruri
de clacsoane şi maşini pe asfalt
și lumini prin văzduh
și muzică în urechi
muzică ușoară
pe care trebuie s-o învățăm
ca să nu înţepenim
și să continuăm a zbura
a călăuzi şi a visa
clacson în orașul care aleargă
în ferestrele unui bar
în culorile sale de galben și roșu
în văzduhul înnebunit de
forfota cosmopolită marocană
în satul global
ca o piramidă de zboruri
porumbelul păcii
aduce vești bune
răsfoind ziarul
variind motivele
bând după-amiaza
aperitive ...
pierzând noțiunea
ca un ultras al vieţii
care se odihneşte ziua
la o măsuţă lângă fereastră
într-o piramidă de zboruri
ascultând muzica uşoară
doar o clipă dintr-o cădere.


Profilo culturale
  Claudio Sottocornola, ordinario di Filosofia e Storia, giornalista pubblicista e docente di Storia della canzone e dello spettacolo presso la “Terza Università” di Bergamo, si caratterizza per una forte attenzione alla categoria di “interpretazione”, alla cui luce indaga il mondo del contemporaneo. Come filosofo, utilizza musica, poesia e immagine per parlare a un pubblico trasversale, nelle scuole, nei teatri e nei più svariati luoghi del quotidiano.
  Dalla metà degli anni ’70 la sua attività culturale si caratterizza per una tenace ricerca poetica che ispirandosi all’ermetismo assume le più disparate influenze, da Pavese a Prévert al cinema, soprattutto dei grandi autori italiani, di cui Sottocornola è un attento indagatore. Nella maturità frequenta particolarmente il “saggio mémoire” focalizzandosi su una ermeneutica con tre polarità prevalenti: l’autobiografia intellettuale, l’analisi e rimodulazione dei contenuti relativi alla tradizione spirituale occidentale, la cultura pop contemporanea, dal mondo della canzone pop, rock e d’autore a quello della televisione e del cinema
 È autore di opere poetiche (“Giovinezza… addio. Diario di fine ’900 in versi”, “Nugae, nugellae, lampi”) e di percorsi artistici multimediali  (“Eighties/laudes creaturarum’81” e “Il giardino di mia madre e altri luoghi”), oggetto di grande attenzione e consenso critico.
  Ha pubblicato saggi a tematica filosofico-teologica, nei quali indaga la crisi del sacro nella società contemporanea   (“The gift”, la quadrilogia “Il pane e i pesci”, “I trascendentali traditi”, “Stella polare”).
  Particolarmente famosi restano i suoi studi sul popular, pubblicati su svariate testate italiane, le sue lezioni-concerto (mix di canzoni, analisi storico-sociale, immagini, poesie) sul territorio e nel web, recentemente raccolte nel cofanetto in 5 dvd “Working Class”, e la trilogia musicale “L’appuntamento”, in cd e dvd.
  Ha fatto di un approccio olistico e interdisciplinare al sapere la sua personale metodologia di ricerca. Nel 2014 festeggia dieci anni di lezioni-concerto sul territorio con il recital “Hasta siempre” e la pubblicazione su supporto USB di “Una notte in Italia”, un archivio delle sue lezioni concerto arricchito di molti contenuti speciali.
  La stampa italiana lo ha soprannominato “il filosofo del pop”, per sottolineare il suo interesse per la cultura contemporanea e l’utilizzo di modalità espressive legate al mondo dello spettacolo, attraverso le sue numerose e affollatissime performance live sul territorio.
  Claudio Sottocornola è un collaboratore onorario di “Contemporary Literary Horizon” dal 2012.

Perfil cultural
  Claudio Sottocornola, profesor de filosofía e historia a Bergamo, se define por una preocupación especial para la “interpretación”, cuya luz explora el mundo contemporáneo. Como un filósofo, Claudio utilisa la música, la poesía y las imágenes para hablar a un publico variado, en la escuela, en el teatro y en los más diverses lugares de cada días.  Es el autor de obras poeticas (“Giovinezza… addio. Diario di fine ’900 in versi”, “Nugae, nugellae, lampi”) y otras modalidades artisticas (“Eighties/laudes creaturarum’81” y   “Il giardino di mia madre e altri luoghi”).
  Ha publicado ensayos filosofico-teologicos, en que se trata de la crisis del sagrado en la sociedad contemporánea (“The gift”, la tetralogía “Il pane e i pesci”, “I trascendentali traditi”, “Stella polare”).
  Son famosos sus estudios sobre la creación popular moderna, publicados en diferentes diarios de Italia y objeto de estudio en la Universidad de Bergamo, las lecciones-concierto en el dominio web, recientemente reunificadas en 5 DVD “Working Class’, también la trilogía musical “L’appuntamento”, en CD y DVD. Del enfoque holístico e interdisciplinario Claudio ha hecho su método propio de investigación. En 2014 celebró 10 años de lecciones-concierto con el recital “Hasta siempre” y por la publicación en USB de su trabajo "Una noche en Italia”, un archivo de las lecciones-concierto, enriquecidas con muchos contenidos especiales.
 La prensa italiana lo llamó “el filósofo de la cultura pop”, para evidenciar su interés para la cultura contemporánea y la utilisación de unos medios expresivos juntos al mundo del espectaculo, por sus multiples y remarcables performancias live.
  Claudio Sottocornola es un colaborador honorario de la revista “Horizonte literario contemporáneo” desde 2012.    

From the book “Fin de siècle” (Col. “Bibliotheca Universalis”)
Translated into Romanian and Spanish by Daniel Dragomirescu

miercuri, 18 noiembrie 2015

POETIC HORIZONS: TOMISLAV MARIJAN BILOSNIĆ (CROATIA)


En la Calle de la Paz de Zadar
apareció un tigre
(U Ulici zadarskog mira pojavio se tigar)

En el comienzo de la Calle de la Paz en Zadar
aparecio un tigre
fue el tigre mas persistente de todos los tiempos
Un ser tan raro en nuestros dias
Tan raro que es dificil creerlo
Nadie cree en su apariencia
Y aunque los ninos le lleven pequenos regalos
y las muchachas del barrio vengan a verlo
emocionadas con aquello que es lo mejor
Todos lo miran a distancia considerable
y sin creerlo vuelven la mirada al cielo
que flota sobre ellos sedoso como el mismo
A grandes saltos el tigre pasa los edificios
teme que lo maten en la calle
aquellos que fingen que no lo quieren
pero le gritan que es bello
como las blancas y altas olas del sur
que ya hace dias banan toda la ciudad
El tigre ni presiente que ha caido en una trampa
en la zanja que le cavan desde hace anos
sonriendo bondadosamente por su inesperada apariencia

Pe Strada Păcii din Zadar
a apărut un tigru

La colţul Străzii Păcii din Zadar
a apărut un tigru
a fost tigrul cel mai stăruitor din toate vremurile
O fiinţă atât de ciudată în zilele noastre
Atât de ciudat încât e greu să crezi
Nimeni nu crede în apariţia lui
Şi chiar dacă copiii îi duc mici cadouri
iar fetele din cartier vin să îl vadă
emoţionate de această minunată apariţie
Toţi îl privesc de la o distanţă considerabilă
şi, fără să-i dea crezare, îşi întorc privirile spre cerul
care pluteşte deasupra lor, mătăsos ca numai el
Din salturi mari, tigrul trece pe lângă blocuri
se teme să nu îl omoare în stradă
cei care se prefac că nu îl îndrăgesc
dar îi strigă că e frumos
precum albele şi înaltele valuri din sud
care învăluie oraşul de câteva zile
Tigrul nici nu presimte că a căzut într-o capcană
în sanţul pe care îl sapă de câţiva ani
zâmbind cu bunătate la neaşteptata lui apariţie.

(from the book El Tigre. Tigrul, col. "Bibliotheca Universalis", 2015)

Perfil cultural

      Tomislav Marijan Bilosnić (nacido 1947, a Zemunik Donji) es un poeta, periodista y escritor nacional croato. Libros publicados: Senza luna (1968), Pred zavjesama (1974), Zario ruku u srce (1979), Il capricorno alato (Napoli, 1983), Rika jelena (1988), Kalendar sna  (1995), Odisejeve pjesme (2007) y muchos otros.  Su poemario español-rumano El Tigre sera publicado en 2015, en la colección de libros internacionales “Bibliotheca Universalis”. La versión español fue realizada por Zeljika Lovrencić.

Profil cultural

     Tomislav Marijan Bilosnić (născut în 1947, la Zemunik Donji) este un poet, publicist şi scriitor naţional croat. Cărţi publicate: Senza luna (1968), Pred zavjesama (1974), Zario ruku u srce (1979), Il capricorno alato (Napoli, 1983), Rika jelena (1988), Kalendar sna  (1995), Odisejeve pjesme (2007) şi multe altele. Volumul său de versuri intitulat Tigrul se va publica în 2015, în colecţia de cărţi internaţionale “Bibliotheca Universalis”. Versiunea spaniolă îi aparţine doamnei Zeljika Lovrencić.

Traducere în spaniolă de Zeljika Lovrencić
Traducere în româneşte: "Orizont literar contemporan"

BIBLIOTHECA UNIVERSALIS
ALL THE WORLD IN A LIBRARY

duminică, 15 noiembrie 2015

FOLLOWING THE COURSE OF EVENTS. PE FIRUL EVENIMENTELOR


In the name of God
by Daniel Dragomirescu

  These days in Paris people die on the streets. I have no idea what the great playwright Eugen Ionescu would have thought about this “Jeu du massacre”, had he still been alive.
  Many crimes and genocides that have marked the course of history have been committed in the name of God, be it Allah, Jehovah or some other. In the XVIIth century the German principalities were shaken by the Thirty Years War between the Catholics and the Protestants, which cost thousands of human lives. A little while before, in France, in Paris as well as other cities, all the Huguenots (Protestant Christians), from high dignitaries to the lowest boot-maker or tailor, were slaughtered by the Catholics on the night of 23-24 August 1572. This bloody episode, known in history under the name of the Night of Saint Bartholomew, has endured in our collective memory as a classic example of intolerance pushed to the extremes of human cruelty and abjection. In South Africa, the Zulu tribes have continued the practice of sacrificing their children and their young in the name of their god, who asked for lives and human blood, well into the XXth century. In a similar way, the glorious indigenous people of pre-Columbian Mexico used to sacrifice people during vast ritual ceremonies: the Great Priest, armed with a sharpened knife, killed his victims and pulled out their bleeding hearts out of their chests, in front of a numerous audience. In ancient Carthage a vast cemetery was discovered, full of children’s skeletons (sacrificed in the name of the god Moloch, of Phoenician origin). And examples are countless, unfortunately. You can disregard them if you want.
  At present an uncertain number of fanatical Islamists have come here in Europe as “refugees”, in order to transform the lives of citizens in terror, blood and death. From one year to the next, political correctness not only proves its inefficiency, but threatens to turn into a dictatorial and downright criminal ideology.
  To be clear, the religious feeling of people is natural and should be respected. But if a religious follower is guided on the path of peace and universal brotherhood or, on the contrary, he is transformed into an armed killer is another problem, and this is indisputably an aspect that relates to the institutionalization of the religious phenomenon.
14 XI 2015
Traducere de Roxana Doncu

În numele Domnului

  În aceste zile la Paris se moare pe străzi. Nu ştiu ce ar putea crede despre acest “Jeu du massacre” devenit fapt cotidian de viaţă marele dramaturg Eugen Ionescu, dacă ar mai fi în viaţă.
  Multe crime şi genocide care au marcat cursul istoriei au fost săvârşite în numele Domnului, fie acesta Allah, fie Iehova, fie purtând un alt nume. În secolul al XVII-lea principatele germane au fost zguduite de Războiul de Treizeci de Ani, dintre catolici şi protestanţi, care a costat zeci de mii de vieţi omeneşti. Ceva mai înainte, în Franţa, la Paris dar şi în alte oraşe, toţi hughenoţii (creştini protestanţi), de la înalţi demnitari până la cel din urmă cizmar ori croitor, au fost măcelăriţi de catolici în noaptea de 23 spre 24 august 1572. Sângerosul episod cunoscut în istorie sub numele de Noaptea Sfântului Bartolomeu, a rămas în memoria colectivă drept un exemplu clasic de intoleranţă împinsă până la cea mai abjectă cruzime omenească. În Africa de Sud, triburile de zuluşi îi sacrificau şi în secolul XX pe copii şi pe tineri în numele dumnezeului lor, care cerea vieţi şi sânge omenesc. La fel, glorioşii indigeni din Mexicul precolumbian practicau sacrificiile umane în ample ceremonii ritualice: marele sacerdot, înarmat cu un cuţit cu lama ca briciul, îşi ucidea victimele şi le scotea inima din piept şiroind de sânge, în faţa unei asistenţe foarte numeroase. În străvechea Cartagină s-a descoperit un vast cimitir plin cu schelete de copii (sacrificaţi în numele zeului Moloh, de origine feniciană). Şi exemplele sunt nenumărate, din păcate. Numai cine nu vrea, nu poate să ia act de ele.
  În prezent un număr greu de precizat de islamişti fanatici vin aici în Europa ca “refugiaţi”, pentru a transforma viaţa cetăţenilor în teroare, sânge şi moarte. Se dovedeşte de la un an la altul că doctrina numită “political corectness” nu este doar o mare stupiditate omenească, dar devine sub ochii noştri o ideologie dictatorială şi de-a dreptul criminală.
  Să ne înţelegem. Sentimentul religios al oamenilor este natural şi trebuie respectat. Dar dacă adeptul unei religii este călăuzit pe calea păcii şi a frăţiei universale ori, dimpotrivă, el este transformat într-un ucigaş cu arma în mână contra oamenilor nevinovaţi este o cu totul altă problemă, şi ea ţine indiscutabil de latura instituţională a fenomenului religios.


miercuri, 4 noiembrie 2015

ROMANIAN HORIZONS - EUROPEAN HORIZONS, HORIZONTES RUMANOS - HORIZONTES EUROPEOS


  Democracy and Responsibility

The masses of solidary citizens that were participating in a commemorative march for the victims in the Colectiv Club came back last night on the streets of the capital in triple numbers. They marched in front of the most important political institutions, starting with the Parliament and ending with the Victoria Square Palace. They were not silent anymore, they tried to sketch a project for a better country, asking for and obtaining the downfall of some important leaders that were responsible for what does not work in Romania, starting with the Prime Minister, Victor Ponta, who was the hope of the young wing of the former USL.

One question that was asked was: if ‘they’ fall, do we have a better option? The slogan that came back and was shouted by the 30.000 demonstrants in Bucharest – “All parties – the same misery” – says it all: unfortunately, at the moment people have completely lost faith in the existing parties, both those in office and the ones in the opposition, a more or less ornamental one – a fact officially recognized by Ponta himself, who, not long ago, had the bad idea to pride himself on the fact that at present, in Romania, “there is no opposition”. This severe crisis of faith of the Romanians has been obvious for a while, yet no political party made a real attempt to heed the signals and improve its performance on the political scene.

The second question is a logical one, but which, in the tragic context of the events in the Colectiv Club sounds malicious, disrespectful and even provocative. I reproduce it here, quoting the comment of a reader on the site of a national magazine (“Revista 22”): “It’s ok to protest, but it’s better to pay attention to who you vote for! In a democracy you cannot blame anyone but yourself. Who elected Piedone  mayor? Who elected Oprescu? Who elected Ponta and Oprea through the uninominal voting system?” End of quote.

However, things are not as simple as they appear in this subtly partisan way of thinking. Democracy does not mean taking responsibility off parties and politicians and blaming simple citizens for their bad government. Similarly, during the June 1999 Mineriad, the responsibility for the brutalities did not fall on the real miners, but on those who manipulated them. The first to be held responsable in a democracy which is not an oligarchy are the parties, the members of the parliament and the Govern. If you want to rule a country, you have to take responibility for your deeds. You should not make too great demands on the trust and the understanding of the citizens whose legitimate expectations you belie, so that afterwards you can shift the guilt for what you did wrong or just not well enough on them. Only demagogues and their interested or naive allies can say: citizen, you are to blame because you voted for this opportunist or: citizen, you are to blame because you did not care to vote for an opportunist.

It is true that there is no democracy, in the modern sense of the word, without political pluralism. But is also equally true that democracy means the unconditional responsibility of those to whom people delegate power temporarily through their votes.

English Version: CLH Team

Democracia y responsabilidad

por Daniel Dragomirescu

  La multitud de ciudadanos solidarios, participantes de la marcha de conmemoración de las víctimas del Club “Colectivo” regresaron la noche pasada en número tres veces más grande a las calles de la Capital y marcharon frente a las instituciones principales del Poder, desde el Parlamento hacia el Palacio de la Plaza Victoria. Ya no guardaron el silencio, sino que prefiguraron algo que se parece a un esbozo de un proyecto para un mejor país, pidiendo y consiguiendo la caída de unas cabezas responsables de lo que no va bien en Rumanía, empezando por el primer ministro Ponta, el hombre de la sección jovenes esperanzas del antiguo USL.
  La primera pregunta que apareció al instante fue: si quitamos a “éstos”, hay otros mejores para colocarlos en su lugar? La lema, que ya es de nuevo actualidad, sostenida por los 30.000 manifestantes de Bucarest – “Todos los partidos– la misma miseria” – lo dice todo: desafortunadamente, hoy en día la gente ha perdido por completo la confianza en los partidos que existen, teniendo el poder o figurando en el Parlamento, como oposición más o menos de adorno – hecho reconocido oficialmente por Ponta, que tuvo hace poco la mala inspiración de presumir que, en el presente, en Rumanía “no hay oposición”. Esta grave crisis de confianza del público rumano en los partidos era evidente aún desde hace años, pero ningun partido político se había esforzado realmente por tomar en cuenta las señales y mejorar su prestación en el escenario político del país.
  La siguiente pregunta que se impone es una pregunta lógica, pero que en el trágico contexto de lo ocurrido en el Club “Colectivo” suena malicioso, irreverente y hasta desafiante. La voy a reproducir aquí, leyendo el comentario de un lector del sitio de una revista nacional: “Es bueno protestar, pero es mejor estar atento a como votar! En una democracia ya no se le puede echar la culpa a nadie más que a ti mismo. Quién puso a Piedone alcalde? Pero a Oprescu? Pero a Ponta y Oprea quién los escogió para ocupar sus respectivos cargos, que consiguieron por voto del pueblo?” Acabé la frase.
  Las cosas no son para nada tan simples y hasta sútilmente partidarias. La democracia no significa dejar a los partidos y a los políticos sin ninguna responsabilidad y echarles la culpa a los simples ciudadanos por la mala gobernación, así como no fueron los verdaderos mineros los primeros culpables de las atrocidades cometidas en la “Mineriada” de Junio 1990, sino los que diabólicamente los manipularon. Los primeros que tienen que rendir cuentas en una democracia que no es oligarquía son los partidos, los parlamentarios y los gobernantes. Si quieres ser el líder de un país, haz bien y responsabilízate por tus hechos. No abuses de la comprensión y de la confianza de los ciudadanos cuyas legítimas esperas las traicionas, para que después sea a ellos a quienes culpes de todo lo malo que hiciste, o de lo que no lograste hacer mejor. Solamente los demagogos y sus aliados interesados o ingenuos dicen: ciudadano, usted tiene la culpa de haber votado a este oportunista o: ciudadano, ustedes tiene la culpa de no haber salido a votar para votar un oportunista.
 Es cierto que no puede haber democracia, en el sentido moderno de la palabra, sin pluralismo político. Pero igual de cierto es que la democracia es que las personas quienes recibieron temporalmente el poder, gracias a la gente que salió a votar, se responsabilice incondicionalmente de sus actos.

Democraţie şi responsabilitate

  Masele de cetăţeni solidari participanţi la marşul de comemorare a victimelor de la Clubul “Colectiv” au revenit în seara trecută în număr triplu pe străzile Capitalei şi au mărşăluit prin faţa instituţiilor de forţă ale Puterii, de la Parlament până la Palatul din Piaţa Victoriei. Nu  au mai fost tăcuţi, ci au prefigurat ceva care seamănă cu o schiţă a unui proiect pentru o ţară mai bună, cerând şi obţinând căderea unor capete responsabile pentru ce nu merge bine în România, în frunte chiar cu premierul Ponta, omul  de la secţia tineret speranţe a fostului  USL.
   O primă întrebare care s-a pus imediat a fost: dacă îi dăm jos pe “ăştia”, sunt alţii mai buni pe care să-i punem în loc? Lozinca revenită în actualitate şi scandată de  cei 30.000  de manifestanţi de la Bucureşti – “Toate partidele – aceeaşi mizerie”  - spune de la sine totul: din  nenorocire, la  ora actuală oamenii şi-au pierdut complet încrederea în partidele existente,  fie că sunt la guvernare, fie că figurează în Parlament, ca opoziţie mai mult sau puţin decorativă - un fapt recunoscut oficial chiar de Ponta, care a avut  nu de mult reaua  inspiraţie să se laude că în prezent, în România, “nu există opoziţie”. Această criză gravă de încredere a publicului românesc în partide era evidentă încă din anii trecuţi, dar niciun partid politic nu s-a învrednicit cu adevărat să ţină cont de semnale şi să-şi amelioreze prestaţia pe scena politică a ţării.
  A doua întrebare care se pune este una logică, dar care plasată în contextul tragic al celor petrecute la Clubul “Colectiv” sună maliţios, ireverenţios şi chiar provocator. O reproduc aici, citând comentariul unui cititor pe site-ul unei reviste naţionale (“Revista 22”): “E bine să protestezi, dar mai bine să fii atent cum votezi! Într-o democraţie nu mai poţi da vina pe nimeni, decât pe tine însuţi. Cine l-a pus pe Piedone primar? Dar pe Oprescu? Dar pe Ponta şi pe Oprea cine i-au ales acolo unde sunt prin vot uninominal?” Am încheiat citatul.  
  Or, lucrurile nu se prezintă deloc la modul acesta simplist şi poate subtil partizan. Democraţia nu înseamnă deresponsabilizarea partidelor şi a politicienilor şi aruncarea vinei pentru proasta guvernare şi pentru nevrednicia lor în seama simplilor cetăţeni, aşa cum nu adevăraţii mineri au fost primii vinovaţi de atrocităţile comise la Mineriada din Iunie 1990, ci aceia care i-au manipulat în mod diabolic. Primii care trebuie să dea socoteală într-o democraţie care nu este oligarhie sunt partidele, parlamentarii şi guvernanţii. Dacă vrei să fii şef peste o ţară, fă bine şi asumă-ţi responsabilităţile pentru faptele tale. Nu abuza de înţelegerea şi încrederea cetăţenilor ale căror aşteptări legitime le înşeli, pentru ca pe urmă să îi faci tot pe ei vinovaţi pentru ce ai făcut tu rău sau ce nu ai reuşit să faci mai bine. Numai demagogii şi aliaţii lor interesaţi ori naivi spun: cetăţene, tu eşti de vină că l-ai votat pe acest oportunist sau: cetăţene, tu eşti de vină că nu ai ieşit la vot ca să votezi un oportunist.
 E adevărat că nu poate exista democraţie, în sensul modern al cuvântului, fără pluralism politic. Dar tot atât de adevărat este şi că democraţia înseamnă responsabilitatea necondiţionată a celor cărora oamenii le încredinţează temporar puterea prin votul lor.




duminică, 1 noiembrie 2015

NEW! CONTEMPORARY LITERARY HORIZON, N0 5 (49) / SEPTEMBER - OCTOBER 2015


EDITORIAL
Daniel Dragomirescu, “Bassarabia: between Past and Present”

ORIZONTURI POETICE
Sally Evans, Douglas Lipton (Scotland), Raymond Walden (Germany), Catharina Boer, Kees van Meel (The Netherlands), Abiola Olatunde (Nigeria), John Tischer (US-Mexico), Leonard Ciureanu (Romania – Italy), Daniel Ioniţă (Romania – Australia), Peter Storey (Australia), Valerie Fox (United States), Jean Taillabresse (France), Oscar Hahn (Chile), Isa Guerra (Spain), Lea Diaz (Spain – United States), Julián de la Torre (Argentina), Casciano Lopes (Brazil),

DEBUT LA OLC
Tomislav Marijan Bilosnić (Croatia),  Pietro Pancamo (Italy), Lana Mattos (Brazil), Emilia Zăinel, Sorin Lucaci (Romania)

ORIZONTURI EPICE
Roxana Doncu (Romania), Vlad Oncescu (Romania)

ORIZONT DRAMATIC
Tenneessee Williams (United States), “The Property Is Condemned”
Martín Sosa Cameron (Argentina), “Acaso el alma no es impersonal?”

INTERVIURI INTERNAŢIONALE
Roxana Doncu (Romania) – Benedikt Hjartarson (Iceland)

ORIZONTURI CRITICE
Morelle Smith (Scotland), “Open Roads and Secret Destinations”
Neil Leadbeater (Scotland), “Edinburgh: City of Culture”

TRANSLATORS
Iulia-Andreea Anghel, Roxana Doncu, Zenovia Popa, Florian D. Mirea,  Andrei-Radu Bîrsan, Elena Ţăpean, Elvira-Izabela Vaţe, Raisa Lambru, Raymond Walden (Germany), Daniel Ioniţă (Romania-Australia), Gianni Darconza (Italy), James Hoggard (United States), Zeljika Lovrencić (Croatia), Cliver Dias (Brazil), Ana-Maria Oncescu, Ioana-Alexandra Agafiţei,  Monica Dragomirescu, Adriana Bulz, Monica Manolachi, Daniel Dragomirescu

CLH – ALL THE WORLD IN A JOURNAL
COMING SOON